Ce ne face fericiţi?

La întrebarea asta ar trebui să răspundem simplu şi rapid: lucrurile mărunte şi simple ne fac fericiţi dar nu e chiar aşa.

De fapt, ce e fericirea? Eu încă nu am găsit o definiţie standard aşa cum găsesc la...nuvelă. Definiţiile atribuite fericirii sunt de multe ori baze subiective, date de marii înţelepţi ai lumii ori de oamenii simplii prin prisma experienţelor proprii.

Să fie oare fericirea un episod din serialul vieţii, să fie lacrima de pe chipul angelic al unui nou născut or picătura de ploaie limpede dintr-o baltă tulbure? Fiecare o percepem diferit şi de noi depinde dacă o "îmbuteliem" în sticluţe mici sau dacă o închidem într-o ladă de zestre şi la un moment dat o eliberăm de povara lacătului ruginit şi greu.

Şi acum, care sunt lucrurile, evenimentele sau persoanele care ne fac fericiţi? Bineînţeles că la această întrebare răspunsurile sunt diverse. Unii ar spune că banii le aduc fericirea în suflete şi pe chipuri dar ştiţi şi voi vorba aia cu "Banii nu aduc fericirea" şi cred că ştiţi şi contra argumentul: "Banii nu aduc fericirea dar o întreţin". Nu neg această idee pt că mă gândesc la un exemplu unde banii chiar aduc fericirea: în momentul în care cu banii ameliorezi boala cuiva. Dar banii astea aduc şi o grămadă de dispute, mereu o să existe oameni care nu se mai satură de bani, familii care se vor despărţi din cauza banilor, invidia şi ura atrasă din cauză că ai bani şi că o duci mai bine ca alţii.

Am auzit:"Cu banii poţi cumpăra orice dar nu poţi cumpăra viaţa şi iubirea". Într-adevăr, nu întotdeauna viaţa cuiva poate fi salvată cu bani, indiferent cine ar fi şi cât ar oferi. Iubirea...în principiu nu se poate cumpără dar dacă ne gândim la iubirea din interes? Normal că această iubire nu e pură şi este alimentată de anumiţi factori, anumite condiţii dar i se spune "iubire" deşi poate acest cuvânt e prea mare şi prea însemnat să denumească ceva atât de ..mic(interesul).

Evenimentele...pot aduce fericirea, bineînţeles evenimentele plăcute, petreceri cu prietenii, amicii, întâlniri cu persoane plăcute care îţi acordă "credit”, care sunt alături de tine. Şi iar vine un dar...dar când aşa zişii ”prieteni” te lasă când îţi e lumea mai dragă sau când tu îţi dai seama că după ce le-ai acordat încredere deplină şi ţi-ai deschis sufletul ei au fost doar nişte ciori înfometate? Nici nu ştii cum să o mai dai ca să o nimereşti, poţi fi fericit iar într-o secundă totul să fie scufundat şi prea dificil de scos la mal.

Dar persoanele iubite? Cei care ar trebui poate să îşi înţeleagă partenerul/partenera mai mult decât oricine? Şi aici e cu dus şi cu întors, şi aici avem parte de duşuri călduţe şi plăcute dar şi de duşuri reci, în sensul că nu poţi avea o garanţie de la persoana iubită că are ochi doar pt tine sau că nu vor fi momente când te vor indispune chiar şi cele mai banale cuvinte.

Deci, nu cred că am putea răspunde la această întrebare cu un răspuns fix pt că uneori un fir de iarbă ne face fericiţi iar alteori nici banii, nici evenimentele şi nici persoanele iubite nu ne pot scoate dintr-o stare de "mohorâre”.

Personal, familia mă face fericită, reuşitele, călătoriile, prietenii, muzica, literatura, anumite persoane pe care le întâlnesc pt prima dată, animăluţele şi oamenii care sunt optimişti, care ştiu să se bucure de viaţă şi care mă fac să zâmbesc.

Şi, de final o piesă care are legătură cu fericirea.

Prostie sau nu?

Hi5...prostie ori ba?Pe mine a inceput sa ma enerveze toata chestia asta, nu putem sa mai facem nimic daca nu avem profil pe hi5, asa e trendy.Am vizitat diferite profile si unele sunt chiar ok, nimic de zis, de exemplu cineva care a terminat liceul si a ajuns la facultate si pune poze cu vechii si actualii colegi, ori poze decente cu ea, din natura, din diferite calatorii, cu familia.

Nu suport sa vad dudui urcate cu fundul ori picioarele pe nu stiu ce masina cool, poze facute in casa cu ochelarii pe nas ca de' am dat nu stiu cate sute de mii pe ei si sunt de la fima xou, poze tot facute in casa in care ele se schimba cu toate hainele din sifonier, se pun in diferite pozitii, obligatoriu cu sanii la vedere si cu toate accesoriile posibile si imposibile, poze modificate in nu stiu ce program ca sa dea bine, sa le ascunda sunculitele facute de la atata stat cu fundu pe scaun si dand comentarii prostesti pe hi5.Iar ei, baietii or barbatii, dezbracati, in bustul gol, bineinteles cu cate o tigara in mana sau in gura ori morti de beti cu sticlele sau dozele de alcool langa ei.Va dati si voi seama cat e el de tare ca s-a imbatat ca porcul?

In ceea ce priveste comentariile care sunt pe hi5, cele mai multe sunt de prost gust si reflecta o cultura care lipseste cu desavarsire.Exemple:";)) WoOw ShE tAhArEe Ii Po____Ja PrEa ThArE:P pOoPe La U:*"; "x-(x-(x-( Cn Ii AlA k Sa VeZi Ce Ii FaCk:-l Nu MaI fI sUpY k Nu MeRiThA:X:X:X PoOpIk La Tn CoLeGa:*:*:*".Si comentariul proprietarului de profil la o poza postata e cel putin stupid:"“_____mNaH ErAm Km SaD:(.....dIn KuZa LuI nOrMaL:-l:-<:-<:-<_____:P:P:P”".Frumos, nu?

Repet, nu am nimic cu cei care au profil pe hi5 dar sunt ok, nu au comentarii stupide la fiecare poza cu zeci de acolade, paranteze, emoticons, virgulite si nu au poze aiurite.

Generatia emo

Merg spre liceu, intru in liceu, ies din liceu, merg la magazin, merg in centrul orasului..fratica, peste tot sunt astea..invazia emoistilor dupa ploaie.Da ce e ma, a tunat si i-a adunat?Nu o sa ii inteleg in veci, nici pe emoiste si nici pe emoisti..ele cu haine in culorile curcubeului ori imbracate in negru din cap pana in picioare, tunse cu ciobu, scuzati dar freza aia chiar parca e facuta cu un ciob, asa asimetrica si apoi ridicata in slavile cerului, de parca ati bagat mainile in priza, pe la ochi boite cu creion negru, zeci de bratari pe maini iar ei, freze cat mai ridicate sau lipite de cap, piercinguri prin buze, prin limba, pe unde se poate.Ce sa mai vorbim de atitudinea lor, asa ma enerveaza comportamentul lor de imi vine uneori sa le dau palme, sunt vesnic depresivi, se uita la tine de parca in secunda urmatoare i-ai strange de gat, iti raspund printre dinti (da, da, traiti voi cu impresia ca ne faceti o favoare cand vorbiti cu noi), mereu stau bagati in coltul lor cu capul in pamant si cu un zambet sters de pe fata, nu se bucura nici daca primesc cea mai buna veste posibila.

Imi este imposibil sa ii inteleg pe oamenii astea, cum sa stea asa ca niste legume si sa nu schiteze un zambet, nu s-or fi saturat oare de atata singuratate si chestii emo?Cred ca au inventat chestia asta ca sa aiba o ocupatie, isi mai taie o vena, mai ameninta pe vecinul de la etajul trei ca se arunca de la etaj, isi mai dau o gaura prin nas or spranceana si uite asa le trece timpul.Acum cateva saptamani am asistat la o faza in incinta liceului, un emo statea suit pe balustrada de la etajul doi si spunea ca el se arunca iar inca vreo doi, trei colegi de "suferinta" incercau sa il convinga, erau asa penibili.."Dar hai, nu te arunca, hai jos"..asta, nu si nu ca el se arunca.Imi venea sa ii zic ba, lasa vrajala, date dracu jos de acolo idiotule, afara e primavara si tie iti arde de aruncari fara parasuta?Tot acum cateva saptamani am vazut pe hi5-ul unei fete, poze dupa ce s-a taiat cu lama, pai eu intreb, sunteti voi sanatosi la cap?Toata lumea are griji, probleme, asta nu inseamna ca ne sinucidem toti, plus de asta, daca va taiati, va faceti rau singuri, daca tot spuneti ca viata e urata si grea, de ce o inrautatiti si voi?

Aveti iesiri necontrolate din dorinta de a iesi in fata, de a fi la fel de cool cu cel care ieri si-a luat un hanorac cu capete de mort sau cu cel care si-a facut curaj, a luat o lama si si-a mai taiat putin din vene.Erau prea lungi, aveau vreo prelungire anormala si interveneati voi ca niste "medici" iscusiti sau care e faza?Va mutilati asa, de amorul curentului emo.Oamenilor, treziti-va si lasati prostiile, maturizati-va si lasati depresia sau prefacatoria la o parte.Nu cred ca toti cei care sunt emo, sunt oameni care sufera, care au neaparat o problema grava sau au avut o experienta neplacuta pt ca nu intotdeauna cel care isi spune supararea sufera mai mult decat cel care tace si o tine inchisa cu un lacat in suflet.Si, sa fim seriosi, multi sunt emo dar au acasa toate conditiile necesare unei vieti bune, intelegere din partea parintilor, suport financiar, iubire, in concluzie, au tot ce le trebuie dar ei sufera, pt cine, ma intreb.Ma uimesc adolescentii care isi pun singuri eticheta:"sunt emo"si se lauda cu asta sau spun asa, fara nicio vlaga, de parca isi dau ultima suflare, asa si?Daca sunteti emo care e problema, emo e sinonim cu neajutorat sau cu o persoana cu deficiente majore?Culmea e ca si daca ar fi sinonim cu unul dintre aceste doua cuvinte, ar fi degeaba, voi emoistii nu acceptati sprijinul, ajutorul sau parerea cuiva, vreti sa fiti lasati in bula voastra dar in accelasi timp compatimiti.Alta chestie, de ce trebuie sa purtati tot magazinul cu insigne?E reclama mascata la magazin sau simtiti nevoia de a fi sorcove ori pomi de Craciun?

Alta situatie cu care m-am confruntat chiar la mine in liceu, in clasa mea, o tipa si-a facut piercing singura dar cand a fost vorba sa facem nu stiu ce analize, in care trebuia sa ni-se recolteze sange, a fost prima care a sarit ca ea nu face pt ca se teme de ace.Pai ma fatuca, acasa cand te chinuisi tu nu iti fu frica sa iti bagi acul ala pe te miri unde sau nu te-ai gandit ca te poti infecta apoi pt ca acasa nu e un spatiu steril?

Nu stiu cine va intelege pe voi, eu una nu.

Viata-prieteni-amici-persoane dragi

Mereu m-am intrebat ce este cel mai minunat pe lumea asta.Cred ca viata noastra in sine este cel mai frumos lucru posibil, traim, simtim.Alte lucruri minunate cred ca sunt:iubirea/dragostea, prietenia si persoanele dragi, familia in special.

Prietenia nu se poate cumpara de la niciun magazin si in nicio cantitate.Sunt persoane care au o sumedenie de prieteni si altii care au singur prieten dar care este loial si mereu gata sa ii sara in ajutor.Prin prietenie se inteleg si se cer multe.Eu cred ca pt. a fi un bun prieten, trebuie sa stii sa razi si sa plangi o data cu cel de langa tine, sa stii sa renunti la un simplu moft pt ca sa ii fie lui/ei bine, sa ii fii mereu alaturi, sa nu pleci urechea la ceilalti care te sfatuiesc sa il lasi pt ca nu e de nasul tau si daca intradevar tii la el, sa vezi dace zvonurile sunt fondate sau nu, sa nu te grabesti in a-l judeca doar pt ca ai avut o zi proasta, sa stii sa iti ceri scuze atunci cand este cazul si in accelasi timp sa ierti si sa uiti daca ti-a gresit cu ceva, sa ai puterea sa il sprijini intr-o competitie chiar daca adversarul cel mai de temut este el/ea, sa te bucuri sincer pt succesele ei/lui, sa ai puterea sa afirmi ca este bun(a) si sa nu ti-se citeasca niciun regret pe fata, sa nu lasi zicala "Ochii care nu se vad, se uita" sa se adevereasca, sa stii ca un secret trebuie sa ramana in sufletul tau si nu trebuie dat mai departe ca un mass in lista de messenger, sa stii sa lupti alaturi de el pt orice scop, sa ii spui cand greseste si sa incerci sa il corectezi, sa nu il lasi sa faca acceasi greseala de 2 ori, sa faca fata unei discutii si nu in ultimul rand, sa nu se numeasca prietenul tau doar daca are ceva de castigat de pe urma prieteniei cu tine.

Asta inteleg eu prin prietenie.Voi ce credeti?

Amicii sunt oameni cu care vorbesti dar nu esti foarte apropiat, inca nu esti convins de calitatea lor si preferi sa mai urci cateva trepte pana la stadiul de prietenie.

Persoanele dragi sufletului tau, in cazul meu, familia.Ma consider norocoasa pt. ca am asa parinti, in timp ce altii se cearta cu parintii, eu vorbesc deschis cu ei si nu am nicio problema in ale spune ca, stiti, azi am luat un 4.Relatia dintre mine si parintii mei este una foarte stransa si consolidata, indiferent de ce au spus altii despre mine, ei nu au plecat urechea, au stiut si stiu sa creada in mine, stiu sa ma iubeasca, sa ma respecte, sa tina cu mine cand altii vor sa ma inlature, stiu sa imi vorbeasca si sa ma sfatuiasca in orice problema, nelamurire, stiu sa imi spuna atunci cand gresesc, stiu sa imi refuze anumite lucruri dar in accelasi timp sa imi argumenteze si sa imi explice de ce fac asta, stiu sa spuna "asta e" cand o nota nu tocmai buna isi face aparitia, si datorita tuturor acestor chestii, sunt cele mai importante persoane din viata mea, ii iubesc, ii respect si le multumesc pt. cum m-au crescut si cum ma ajuta.

Revenind la prieteni, mereu cand am avut ceva cu cineva care imi era prieten, am vrut sa clarific situatia, de ce sa punem paie pe foc cu fiecare replica, sa ne vorbim pe la spate, sa incepem sa ne uram, cand putem pur si simplu sa vorbim si impreuna sa luam o decizie corecta si buna?Nu imi este teama de discutii in contradictoriu, eu cred ca suntem oameni, putem rezolva totul prin cuvinte, nu trebuie sa apelam la violenta sau alte lucruri.Am ajuns la o concluzie mai mult sau mai putin buna, ajungi sa plangi pt cineva dar in timpul asta pe el/ea nu il intereseaza de ce faci si crezi tu, iti spune ca nu il pasa, pur si simplu sau nu iti mai spune nimic si atunci..daca lui/ei nu ii pasa, mie de ce mi-ar pasa?Cred ca trebuie sa fim constienti ca in viata nu totul se rezolva cu ignoranta, trebuie sa stim sa lasam de la noi, sa stim ca nu o sa reusim daca nu ne uitam sa vedem ce lasam in urma si continuam sa "calcam" pe cadavre doar ca sa ne fie noua bine.

That's What Friends Are For

Anii de liceu cu finalistii megastar

Anii de liceu

Anii de liceu....cei mai frumosi?

Cand eram in generala, aveam amici care erau impartiti in 2 tabere, unii imi spuneam:"Stai fata calma, nu te mai agita ca vrei la liceu, nu-i mare scofala acolo" iar altii imi spuneau:"Tu stii cat este de tare?Faci ce te taie capul, daca vrei te duci la ore, daca nu, stai prin curtea scolii".Deja visam la liceu, la distractia si libertatea de care aveam sa beneficiez, in clasa a 7-a toti colegii parca innebunisera, bai ce tare o sa fie la liceu, ca sa nu mai zic de clasa a 8-a cand parca eram aerieni, parca ne luase Dumnezeu mintile.Ne gandeam doar ca dam examenul de capacitate si scapam, suntem liberi ca pasarea cerului.

A trecut timpul si am ajuns si la liceu...acum ma intreb, de ce naibii ravneam atat la anii astea, nu e nimic special sau poate asa este pt. mine, poate un pic mai multa libertate si detasare de note si unele materii dar in rest...Poate e greseala mea si nu stiu eu sa ii fac cei mai frumosi ani dar mi-se pare totul asa sec, poate si profilul este de vina, fiecare iti cere imposibilul, materia lui este cea mai importanta chiar daca nu o sa iti foloseasca la nimic pe viitor, deja m-am cam saturat.

Sunt destui cu care vorbesc si sunt foarte incantati de acesti ani de liceu dar ii intreb, ce le faceti mai la anii astea sa fie frumosi, le puneti sare si piper sau un pic de zahar?Eu chiar numar saptamanile care au mai ramas, termin si anul asta, mai sunt cativa si gata, scap si de liceu.Sunt culmea sau nu, acum ravnesc la facultate, acolo se dau gogosi gratis?Parca vad ca o sa fie aceasi chestie ca in generala, sa ravnesc la treapta urmatoare si cand ajung, sa fie totul la fel.

Cat mi-am dorit sa ajung la profilul asta, si imi plac materiile specifice profilului dar ma streseaza ca toti vor sa invatam la fel, la toate materiile, la facultate o sa fie mult mai bine pt ca toate materiile au legatura intre ele.

Vreau facultate:D

Romania/romania - tara tuturor posibilitatilor

Eu nu sunt foarte optimista in ceea ce priveste viitorul Romaniei.

Pornind de la lucrurile simple, gen mergi intr-un magazin, vanzatoarea da cu matura pe jos, praful se pune peste toate produsele neambalate, vrei o paine si ti-o da..cum?cu mana..dupa ce a pus mana pe matura, pune mana si pe paina...adica e ceva anormal?ei nu i-se pare nimic.

Alta chestie care in Romania e subreda rau de tot:educatia...ce e in Romania educatia?Este o chestie...daca am compara defintia educatiei cu ceea ce este defapt in realitate, ajungem sa vedem de ce nivelul de cultura este asa scazut la unii.Educatia este o activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni, exercitate in mod sistematic si organizat, in fiecare moment un subiect actioneaza asupra unui obiect in vederea transformarii celui din urma, intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzatoare atat conditiilor sociale prezente si de perspectiva cat si particularitatilor sale individuale.Asa, si acum sa analizam...se exercita sistematic si organizat?teoretic da, practic nu. Plus ca nu toate scolile dispun de cadre didactice pregatite pt o anumita materie, in zonele rurale se practica....profesorul de mate sa fie si de sport, desen, muzica, romana, istorie...toate la gramada.Alte scoli au spatii mizere sau care nu sunt pregatite sa ofere conditiile necesare invatarii.

In ceea ce priveste lumea celor care nu cuvanta... cei care conduc tara nu sunt capabili sa dea o lege si sa se infiinteze o data politia animalelor, spitale pt animale, adaposturi.

Pana si noi, romanii care traim in tara asta buna, rea, cum o fi ea, avem conceptii invechite, bazate pe vezi inainte, nu in stanga sau in dreapta.Ma enerveaza la culme oamenii care se ascund dupa deget, nu isi spun parerile, se mint pe sine si daca ajung intr-o functie in care sa reprezinte o mare parte din populatie, brusc nu ii mai intereseaza doleantele tuturor ci poftele, interesele, cardurile la banci personale.Uita complet ca altii i-au ajutat sa ajunga acolo unde sunt, uita de suferinta altora si se simt bine, in cluburi de fite stand la taglale despre haine si ultima moda in industria masinilor.Tinerii..imi este rusine ca fac parte din noua generatie in care unii isi pun speranta, imi este rusine pt ca unii ar face ceva bun dar ii corup ceilalti si adopta trend-ul.Tinerii..ok...am inteles, viata este una, sa o traim la maxim, sa ne distram..fiecare percepe distractia si traitul asta din plin in mod diferit....dar inafara de haine de firma, bijuterii cat mai grele si stralucitoare, decolteuri cat mai adanci, machiaj cat mai strident si freze cool....ce altceva mai vad tinerii?Poate traiesc intr-un oras in care numai asta se vede si din cauza asta generalizez, desi nu cred.

In domeniul medical e jale...totul e praf, la pamant.Spaga e la putere, rezidentii se cred Dumnezeu pe pamant, iar medicii nu isi mai vad lungul nasului, dotarile din spitale ce sa mai vorbim.....pana si apa oxigenata te pun sa cumperi ca sa iti dezinfecteze o rana....te lasa sa mori in fata lor daca nu le dai nimic.

In domeniul medical e jale...totul e praf, la pamant.Spaga e la putere, rezidentii se cred Dumnezeu pe pamant, iar medicii nu isi mai vad lungul nasului, dotarile din spitale ce sa mai vorbim.....pana si apa oxigenata te pun sa cumperi ca sa iti dezinfecteze o rana..te lasa sa mori in fata lor daca nu le dai si pe gura si pe alta parte.

Pana si domeniul muzical, are mari carente..totul este luat de la straini, versuri de 2 lei, sclipici cat cuprinde pe cei care lalaie in microfon, pardon ma scuzati, pe cei care fac playback.

Facultatile..pt toti si peste tot...acum cartonul se ia fara dureri de cap si cand ajungi sa pui in practica, stai si te uiti ca mâţa in calendar.

Turismul e varza...camerele de hotel te imbie cu miros placut de sfoiag, decor din goange, chiuvete si wc-uri miscatoare, lenjerii de pat rupte sau galbene si tot asa.

Asteptam o schimbare in bine(de preferinta)dar ce facem noi pt ea?Stam sa o asteptam?Mergem pe principiul ca ea va pica din cer sau ca e mai bine sa ii delegam pe altii sa vorbeasca in locul nostru?Mai asteptam mult schimbarea?Si daca da, pana cand?Ravnim la altii, americani, austrieci dar nu facem nimic sa ajungem ca ei.

Sper ca odata si odata, sa vad macar o schimbare buna in tara asta.

Poate..daca...de ce?

Multe cuvinte se invart in jurul acestor cuvinte,"poate" si "daca".Cat de importante sunt ele?Auzim afirmatii de genul..."Daca nu va ploua,vom merge in parc;Poate daca se va face bine,va merge acasa".Intotdeauna depinde de poate si de daca....De ce?este o intrebare la care trebuie sa dam o explicatie,sa convingem pe cineva de un anumit lucru....."De ce spunem cuvinte grele,apoi regretam?"

Zambetul,bucuria...

Azi,la Europa fm,se discuta despre zambet.De ce oamenii nu mai stiu sa zambeasca sincer?de ce nimeni parca nu se mai bucura de nimic?care sunt motivele care ne fac posomorati?ce este zambetul?de ce trebuie sa zambim?....intrebari la care putem sa raspundem foarte diversificat..de ce?
Cei care au intrat in direct sau au trimis smsuri,au spus ca nu au timp sa zambeasca,politica nu merge bine,zambetul este un lux,lipsa banilor ii fac sa fie tristi,grija zilei de maine,grijile,nevoile sunt atat de apasatoare incat chiar daca zambesc acel zambet este unul in coltul gurii,si este asa,artificial...de ce?
Pe de alta parte,cineva spunea:"Dimineata ma trezesc si zambesc,pt ca m-am trezit,sunt in viata,sunt sanatoasa,vad lumina soarelui,copii imi spun "mami,te iubesc",dar cand ies pe strada totul se intuneca in jurul meu,vad elevi tristi,deprimati,fara chef de viata,de ce nu stiu sa se bucure de frumosii ani pe care ii traiesc?"
Acum vin si eu cu parerea mea,este adevarat,nu stim sa zambim,sa ne bucuram pt lucrurile mici sau daca ne bucuram nu stim sa o facem indeajuns incat sa tinem minte si peste cateva zile,sa fie oare de vina timpul?varsta?grijile?politicienii?fotbalul?stirile de la tv?sau ce?....eu cred ca ar trebui sa facem terapie cu bucurie,noi nu zambim dimineata pt ca a rasarit soarele ci suntem tristi pt ca este ora 7 si vrem sa dormim,poate ar trebui sa ni-se injecteze in cantitati industriale BUCURIA.Am uitat sa zambim..si acceasi intrebare,de ce?
Chiar saptamana asta ne-a fost adresata o intrebare la engleza,"Ce va face pe voi fericiti?",culmea e ca stau in prima banca asa ca s-a inceput de la mine,aa aveam si variante adica:familia,prietenii,banii,felul in care arati,hainele,alte activitati...raspunsul meu a fost:In primul rand familia,mama si tata care ma sprijina cel mai mult,si in care am incredere totala apoi prietenii,rudele care sunt aproape de mine cu gandul,cu sufletul,3.copii si animalele,4muzica,simt ca traiesc atunci cand aud o melodie care imi place sau o fredonez,5.internetul si tv-ul,6.banii si restul lucrurilor...poate nu sunteti de acord cu acest clasament...si acum sa revin la zambet si la bucurie....chiar daca vorbim teoretic,e bine sa zambesti,sa razi,sa te bucuri de viata,in practica e mai greu......ZAMBESTE MAINE POATE NU MAI AI OCAZIA!!!

Craiova

Asa cum spune si titlul,in acest post,as vrea sa scriu despre orasul meu in care m-am nascut si in care locuiesc de 16 ani.Nu pot sa spun ca este cel mai frumos oras din Romania,nu pot spune nici ca aici sunt cei mai cultivati oameni dar cred ca pot spune 2 lucruri:o mare parte din oamenii de aici sunt foarte primitori si cu zambetul pe buze cand cineva le trece pragul casei si mai pot spune ca avem un centru cu care putem sa ne mandrim.
Primarul Craiovei este Antonie Solomon si spre deosebire de ceilalti primari a facut ceva vizibil in Craiova.A inceput cu renovarea filarmonicii,chiar saptama trecuta a fost deschiderea stagiunii,a continuat cu centrul,si cateva parculete,acum a promis ca se va ocupa de problema animalelor din gradina zoologica.
Centrul este locul perfect pt o plimbare,pt relaxare,pt „dat”pe role sau pt facut poze.Iarna in centru este amplasat un patinuar artificial spre distractia si fericirea celor mici si celor mari.Fantanile sunt ceva inedit,piesa de rezistenta fiind fantana muzicala.Parcul Nicolae Romanescu este in prezent unul dintre cele mai mari parcuri din sud-estul Europei,cu o intindere de 100 de hectare,aici intalnim si o gradina zoologica,dar pe mine nu ma incanta deloc atata timp cat animalele nu au conditii adecvate si sunt subponderale,dar sper sa se rezolve si aceasta problema,desi este cam tarziu,unele animale ajungand la o varsta inaintata,fiind si bolnave,nu stiu daca vor mai rezista in conditiile prezente.Cel mai mare centru comercial din Craiova,este Mercurul,unde gasim electrocasnice,produse alimentare,de cosmetica,papetarie,croitorie,incaltaminte,bijuterii,haine pt toate varstele(dar nu pt toate buzunarele).In Craiova mai gasim un parc langa primarie,foarte curat,English park,un muzeu de arta,un teatru liric „Elena Teodorini”,un teatru national „Marin Sorescu”,3 cinematografe,o gradina botanica (nu foarte ingrijita),cateva discoteci si cluburi de noapte,hoteluri proaspat construite pornind de la o stea si pana la 4,numeroase scoli generale si licee,respectiv colege nationale.
Un lucru deranjant ,pt mine,cel putin ,este ca in Craiova se asculta foarte muult manele.Personal nu suport,nu inghit,nu agreez acest gen muzical,asculti o melodie si apoi le stii pe toate,unde e cultura?”banii mei,gagicile mele,masinile,vilele mele,aurul meu”.
Linia melodica suna asemeni stilului oriental,versurile sunt ingrozitoare,se repeta,subiectul pieselor este unul foarte "diversificat" adica avem cateva variante disponibile:banii,femeile,sau bogatiile,de cele mai multe ori asa zisii "cantareti" sunt analfabeti si nu sunt in stare sa formeze o fraza coerent, asa ca pe parcursul piesei putem descoperi anumite greseli,care in mod normal ar fi sanctionate drastic la o ora de romana pt clasa a 5-a.Mergi pe strada vezi pantofi cu toc si bot de rata,camasi descheiate,in speranta ca va veni cineva sa ii ceara respectivului un autograf sau permisiunea de a se hlizi intr-o poza,auzi din masini ritmul ala insuportabil sau deschizi geamul de la balcon si nu stii cum sa nimeresti ca sa il inchizi mai repede,pt a nu auzi acel "ehee,fara numar,dedicatie de la barosanul X pt copii,nevasta,nepotii si nu in ultimul rand pt toti bazatii,1000 de parai".
Imi place Craiova pt ca este un oras linistit,fata de altele,spre exemplu Bucuresti,bine ca in ultimul timp,a cam inebunit "lupul",isi mai fac niste taieturi trendy la blugi cu o sabie,se mai impusca putin,sa mai decoreze tricourile sau sa faca o plimbare la spital cu ambulanta,ca e mocca.Ca in majoritatea oraselor,sistemul medical lasa de dorit.Pornind de la infirmiera si pana la directorul spitalului trebuie sa ii milostivesti ca de' asa i-am invatat,cu spaga.
Eee,ce ziceti?Ati vrea sa va mutati in Craiova?:))Orasul vostru cum este?

Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic,si nimic avand totul....

Chiar daca un om nu este bogat financiar, el are bogatia sufletului care este mult mai importanta pt el si pt cei din jurul lui.Aceasta bogatie sufleteasca nu ti-o poate fura nimeni,pt ca ea este in sufletul tau.Uneori un zambet sau o imbratisare iti inveselesc ziua indiferent cat ai fi de melancolic sau cat de mohorata este vremea.Un om poate avea totul iubind,zambind si bucurandu-se de fiecare clipa a vietii.Viata este un moment,momentul este o clipa...traieste clipa,pretuieste momentul,iubeste viata!

Mama

Dacă acest cuvânt nu ar fi existat sunt sigură că eu l-aş fi inventat pentru mama mea.În el aş fi pus toată iubirea din sufletul meu curat de copil.
Mama mea cea mai frumuoasă dintre mame , frumuoasă ca o primăvară fără sfârşit cu ochi blânzi şi suflet bun.
Glasul ei ? L-aş recunoaşte dintr-o mie , e cel mai dulce , cel mai blând . Mâinile ei moi şi catifelate mă alintă atunci când mă doare ceva iar privirea ei mă veghează zi şi noapte .
Durerea mea este şi durerea ei , bucuria mea este şi a ei .
Prima zi de şcoală emoţii , nerăbdare şi totodată teamă , mâna mea strângând-o cu putere pe a mamei "stai cu mine , nu pleca acasă ". Dar ochii mamei vorbesc "nu te teme va fi bine , mama este lângă tine" şi apoi rugător "să nu mă faci de ruşine" .
Primele litere , primele cuvinte când mai greu când mai uşor dar întotdeauna cu mama alături .
Mama un cuvânt fără de preţ , un cuvânt fără de care am fi mai săraci , mai trişti , mai goi .

Cartile-cititorul ideal

Un proverb românesc spune " Ai carte , ai parte " şi aşa este : devenim mai înţelepţi , citind din învăţăturile altora , aflând din experienţele lor , devenind mai buni , mai sensibili , mai receptivi .
Cu ajutorul lecturii poţi călători oriunde pe mapamond , poţi vedea locuri şi oameni , poţi afla obiceiuri şi tradiţii .
Dacă vrei poţi fi : prinţesa din poveste , zâna bună sau craiasa zăpezii .Este suficient să poţi visa , şi câţi dintre noi nu o fac ?
De câte ori după ce am citit o carte nu ne-am imaginat că suntem personajul principal , eroul pozitiv , cel care înfruntă toate obstacolele , toate pericolele şi izbuteşte .
Chiar dacă suntem săraci , prin lectură ne putem îmbogăţi spiritul . Este o bogăţie pe care niciun hoţ nu o poate fura , pentru că se află in sufletul tău .
Trebuie doar să fii răbdător , să citeşti până la capăt , să ai curiozitate să vezi cum se termină povestea , să ai isteţimea să iei din poveste doar partea bună şi curajul ca în viaţa de zi cu zi să poţi aplica ceea ce ai aflat , cu înţelepciunea eroilor pozitivi.
Cititorul ideal ?
Este acela care nu se plictiseşte după trei pagini de lectură şi caută să vadă lucrurile în profunzime , este acela care se revoltă atunci când răul învinge binele şi se bucură când adevărul iese la iveală ; cititorul ideal este acela care plânge la necazul altuia şi râde la bucurie , este acela care trăieşte la ficare pagină de carte şi ia din ea ce trebuie şi i -se potriveşte .

Coco-al 4-lea membru al familiei mele

Peruşul , pe numele lui ştiinţific "Melopsittacus undulatus" , este original din Australia.Un peruş dezvoltat normal , are 17-18 centimetri , poate trai 10 ani dar poate atinge şi onorabila vârstă de 20 de ani.Unii se pot dresa sau chiar învăţa să vorbească.Pentru sănătatea sa , peruşul trebuie ţinut cât mai departe de alcool , ciocolată şi cartofi cruzi.Consumarea alimentelor alterate poate duce la moartea acestuia.
Coco a apărut în familia noastră ca urmare a dorinţei mele exprese de a avea alături "un suflet viu" în zilele când părintii mei sunt la serviciu , iar eu singură acsă.Şi cum un câine sau o pisică nu intra in discuţie , de comun acord am stabilit să cumpărăm un papagal.
Ideea nu prea a încântat-o pe mama mea , cu toate că iubeşte animalele , dar până la urmă şi-a călcat pe inimă şi.a spus "da".Şi uite aşa înainte de Sf.Pasti , când copii primeau în dar iepuraşi , eu primeam un pui mic de papagal , frumos ca o poveste , cu pene albe ca de înger , într-un singur loc pe spate având o pată albastră.
Era o minune vie nu ne mai săturam privindu-l , o pată de culoare albă într-o colivie , era atât de gingaş , de plăpând , semăna cu un ghiocel răsărit după zăpada iernii.
Ne privea curios , temător , neştiind , neînţelegând ce caută el aici.
L-am hrănit cu seminţe de mei , i-am dat morcov ras si măr , pătrunjel şi mărar .Nu refuza nimic , ciugulea din toate , era de o curiozitate rar întâlnită.
Nu a stat in colivie decât două săptămâni , după aceea mama , cu bunătatea care o caracterizează , a hotărât că nu are rost sa îl chinuim , să îl ţinem închis , e si el suflet.
Şi ce suflet avea să fie ...
Ca şi când ar fi înţeles , cine îi este eliberatorul , Coco , a zburat pe umărul mamei fără teamă.Din acel moment uşa coliviei a rămas deschisă , el intrând şi ieşind după bunul său plac.
Toţi îl alintam , vorbeam cu el ,doar el era mezinul familiei şi trebuia să aibă parte de un tratament special , nu ?A început să vorbească , să spună primele cuvinte , de părinţii mei credeau că nu aud bine."Să-l pupe mama de pui" au fost primele cuvinte dintre numeroasele ce aveau să urmeze , erau cuvintele pe care mama i le spunea cel mai des .
Înţelege când vorbim cu el , răspunde când îl chemăm , de multe ori se întreabă singur "Coco unde eşti?","Ce păţişi?".
Dintre toţi membrii familiei , mama este preferata lui Coco , când nu o vede spune "Unde e mama?".
Acum Coco are şase ani , a crescut , a învăţat multe, ştie oglinzile şi robinetele din casă , din orice cameră ar fi când aude "Coco hai la masă" a şi zburat.Pâine , brânză , nu alege , ciuguleşte din toate de zici că nu a mâncat toată ziua.
Pentru că îl iubim , ne răsplăteşte cu iubirea lui de pasăre , zboară de la unul la altul , ne ciuguleşte de firele de păr , vorbeşte cu tot ce mişcă , de am ajuns să ne întrebăm : dacă nici aceasta nu este o minune , atunci ce să fie ?