Peruşul , pe numele lui ştiinţific "Melopsittacus undulatus" , este original din Australia.Un peruş dezvoltat normal , are 17-18 centimetri , poate trai 10 ani dar poate atinge şi onorabila vârstă de 20 de ani.Unii se pot dresa sau chiar învăţa să vorbească.Pentru sănătatea sa , peruşul trebuie ţinut cât mai departe de alcool , ciocolată şi cartofi cruzi.Consumarea alimentelor alterate poate duce la moartea acestuia.
Coco a apărut în familia noastră ca urmare a dorinţei mele exprese de a avea alături "un suflet viu" în zilele când părintii mei sunt la serviciu , iar eu singură acsă.Şi cum un câine sau o pisică nu intra in discuţie , de comun acord am stabilit să cumpărăm un papagal.
Ideea nu prea a încântat-o pe mama mea , cu toate că iubeşte animalele , dar până la urmă şi-a călcat pe inimă şi.a spus "da".Şi uite aşa înainte de Sf.Pasti , când copii primeau în dar iepuraşi , eu primeam un pui mic de papagal , frumos ca o poveste , cu pene albe ca de înger , într-un singur loc pe spate având o pată albastră.
Era o minune vie nu ne mai săturam privindu-l , o pată de culoare albă într-o colivie , era atât de gingaş , de plăpând , semăna cu un ghiocel răsărit după zăpada iernii.
Ne privea curios , temător , neştiind , neînţelegând ce caută el aici.
L-am hrănit cu seminţe de mei , i-am dat morcov ras si măr , pătrunjel şi mărar .Nu refuza nimic , ciugulea din toate , era de o curiozitate rar întâlnită.
Nu a stat in colivie decât două săptămâni , după aceea mama , cu bunătatea care o caracterizează , a hotărât că nu are rost sa îl chinuim , să îl ţinem închis , e si el suflet.
Şi ce suflet avea să fie ...
Ca şi când ar fi înţeles , cine îi este eliberatorul , Coco , a zburat pe umărul mamei fără teamă.Din acel moment uşa coliviei a rămas deschisă , el intrând şi ieşind după bunul său plac.
Toţi îl alintam , vorbeam cu el ,doar el era mezinul familiei şi trebuia să aibă parte de un tratament special , nu ?A început să vorbească , să spună primele cuvinte , de părinţii mei credeau că nu aud bine."Să-l pupe mama de pui" au fost primele cuvinte dintre numeroasele ce aveau să urmeze , erau cuvintele pe care mama i le spunea cel mai des .
Înţelege când vorbim cu el , răspunde când îl chemăm , de multe ori se întreabă singur "Coco unde eşti?","Ce păţişi?".
Dintre toţi membrii familiei , mama este preferata lui Coco , când nu o vede spune "Unde e mama?".
Acum Coco are şase ani , a crescut , a învăţat multe, ştie oglinzile şi robinetele din casă , din orice cameră ar fi când aude "Coco hai la masă" a şi zburat.Pâine , brânză , nu alege , ciuguleşte din toate de zici că nu a mâncat toată ziua.
Pentru că îl iubim , ne răsplăteşte cu iubirea lui de pasăre , zboară de la unul la altul , ne ciuguleşte de firele de păr , vorbeşte cu tot ce mişcă , de am ajuns să ne întrebăm : dacă nici aceasta nu este o minune , atunci ce să fie ?
Coco a apărut în familia noastră ca urmare a dorinţei mele exprese de a avea alături "un suflet viu" în zilele când părintii mei sunt la serviciu , iar eu singură acsă.Şi cum un câine sau o pisică nu intra in discuţie , de comun acord am stabilit să cumpărăm un papagal.
Ideea nu prea a încântat-o pe mama mea , cu toate că iubeşte animalele , dar până la urmă şi-a călcat pe inimă şi.a spus "da".Şi uite aşa înainte de Sf.Pasti , când copii primeau în dar iepuraşi , eu primeam un pui mic de papagal , frumos ca o poveste , cu pene albe ca de înger , într-un singur loc pe spate având o pată albastră.
Era o minune vie nu ne mai săturam privindu-l , o pată de culoare albă într-o colivie , era atât de gingaş , de plăpând , semăna cu un ghiocel răsărit după zăpada iernii.
Ne privea curios , temător , neştiind , neînţelegând ce caută el aici.
L-am hrănit cu seminţe de mei , i-am dat morcov ras si măr , pătrunjel şi mărar .Nu refuza nimic , ciugulea din toate , era de o curiozitate rar întâlnită.
Nu a stat in colivie decât două săptămâni , după aceea mama , cu bunătatea care o caracterizează , a hotărât că nu are rost sa îl chinuim , să îl ţinem închis , e si el suflet.
Şi ce suflet avea să fie ...
Ca şi când ar fi înţeles , cine îi este eliberatorul , Coco , a zburat pe umărul mamei fără teamă.Din acel moment uşa coliviei a rămas deschisă , el intrând şi ieşind după bunul său plac.
Toţi îl alintam , vorbeam cu el ,doar el era mezinul familiei şi trebuia să aibă parte de un tratament special , nu ?A început să vorbească , să spună primele cuvinte , de părinţii mei credeau că nu aud bine."Să-l pupe mama de pui" au fost primele cuvinte dintre numeroasele ce aveau să urmeze , erau cuvintele pe care mama i le spunea cel mai des .
Înţelege când vorbim cu el , răspunde când îl chemăm , de multe ori se întreabă singur "Coco unde eşti?","Ce păţişi?".
Dintre toţi membrii familiei , mama este preferata lui Coco , când nu o vede spune "Unde e mama?".
Acum Coco are şase ani , a crescut , a învăţat multe, ştie oglinzile şi robinetele din casă , din orice cameră ar fi când aude "Coco hai la masă" a şi zburat.Pâine , brânză , nu alege , ciuguleşte din toate de zici că nu a mâncat toată ziua.
Pentru că îl iubim , ne răsplăteşte cu iubirea lui de pasăre , zboară de la unul la altul , ne ciuguleşte de firele de păr , vorbeşte cu tot ce mişcă , de am ajuns să ne întrebăm : dacă nici aceasta nu este o minune , atunci ce să fie ?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu