Eu?Tot aşa

Dacă până acum stăteam pe tuşă să mă gândesc, acum ştiu clar:profa(ori psiholog). Adică, atunci când zic aşa sec profă, ma refer la viitoarea mea meserie. Nu mă mai interesează de gura nimănui, am observat eu că de multe ori e mai bine să asculţi de toată lumea şi să faci ca tine. De ce? Uite asa! Înainte să vin la profilul la care sunt, au sărit toţi că vai, nu e bun, profesorii sunt prost platiţi, te duci să îţi baţi capul cu toţi cretinii, mă ai văzut că aia bat profii la şcoală?

Bă da’ nu tăceţi? Îmi venea sa zic..1 la mână: sunt prost plătiţi, aşa şi?nu o să vin la voi să cer nimic, relax, 2 la mână:vi se pare ca 8 milioane pt un începător e puţin? Ok, cum ziceţi voi..3:îmi bat capul cu toţi cretinii...cu mine, cu voi, nu şi-a bătut nimeni capul?indiferent că suntem sau nu cretini, cineva ne-a format..sau..uhm..nu cumva v-aţti născut învăţaţi?4:ce să facă mă?să ridice palma la mine?poate învaţă să zboare din şcoală, oricum la simpla ridicare a tonului l-aş avertiza. Plus de asta, staţi fraţilor ca nu întotdeauna profilul dictează viitoarea meserie, cunosc persoane care au fost la profilul asta şi apoi au făcut medicină...deci, se poate orice.

Nu ştiu ce cred unii sau alţii, sunt prea puţini care îţi sunt prieteni adevăraţi sau care nu sunt invidioşi pt fiecare capăt de aţă primit.

Prima oră când am predat, sincer nu mai ştiu, cred că în clasa a V-a sau a VI-a, profa de relie ne-a întrebat dacă vrem să facem schimb de locuri, apoi mergeam la învăţătoarea mea şi stăteam câte o oră cu copilaşii. Îmi aduc aminte că era în perioada sărbătorilor de iarnă, îi întrebam ce îşi doresc de la moş, vor brad natural sau artificial, am cântat colinde.

Apoi, printr-a VII-a la o clasa de a III-a...şi apoi la liceu. De când aşteptam să fac practică, pe bune..În clasa a IX-a, îmi aduc aminte de „aia mari” cum erau numiti de copilaşii de 7, 8 ani, cum veneau să vadă boboacele. Am intrat în pâine chiar din a doua săptămână de şcoală..practica la clase unde elevii aveau 7, 8, 9, 10 ani, unii mai timizi, alţii cu un tupeu fantastic. Eram împărţiţi în grupe, câte 5 într-o grupă, o grupă într-o clasă. Mă uitam, observam, notam, pt că aşa trebuia, la un moment dat m-am plictisit si am zis:dar eu când predau?Colegii:”Eşti cu capul?La astea?Te apucă la ore fixe?”..Învăţătoarea:”Când vrei, şi acum, eu plec puţin pt ca am ceva treabă, aveţi grijă”.A, uitasem noi făceam practică la programul step by step. Asta înseamnă că prezenţa activităţilor extraşcolare era absolut necesară pt că ei de dimineaţă stăteau 4 ore nemişcaţi în bănci iar acum când trebuia să doarmă acasă, ei îşi făceau temele.

Parcă o aud pe învăţătoare:”Ce sunt aştea aşa cuminţi?”..eh, secret. Nu o să uit mocuţele lor din primele săptămâni si fazele de genul:”Doamna e rea, ne pune să scriem şi să facem linişte”. „Doamna”, îmi ziceau pt că ei aşa sunt obişnuiţi cu învăţătoarea lor şi ar fi fost culmea să vin eu cu pretenţii de domnişoară, am făcut precizarea asta pt că unii au mintea bogată şi nu aş vrea să se înţeleagă greşit. Revenind, mă întreba o colegă atunci:”Mă dar uite că deşi faci totul ok, ei zic că eşti rea, nu te superi?”. Nu, nu mă supără, ei sunt încă în faza când nu ştiu să distingă anumite lucruri. După toată chestia cu „doamna rea”, când mă vedeau pe coridoare veneau să mă pupe şi să mă întrebe când mai vin..şi ce bine mă simţeam când îi vedeam aşa, chiar şi anul asta, deşi am facut ore puţine la ei, hoţomanii încă mă ştiu.

Am făcut anul trecut şi practică la vestitul palat al copiilor..mm..unde sincer, nu mi-a plăcut, poate pe la secţia de dans modern, în rest, o deziluzie. Cea mai aiurea secţie:carting, na vino tu copil de clasa a IX-a si observă ce fac aia, de 18, 19 ani care se plimbă cu cartul. Eu am avut noroc pt că în grupa mea era şi un coleg şi nu prea aveau chef de miştouri, era cam aiurea, ei fumau pe acolo, bine că era în aer liber că dacă nu îi strângeam de gât, îşi etalau tehnicile de agăţat şi erau numai într-o înjurătură. Ce mai, era „superb”...oricum, îmi luam o faţă de prost dispusă şi parcă îi avertiza:atât îţi trebuie să zici ceva, că la semnalul următor eşti pus la punct.

Anul asta am făcut practică la grădiniţă..sunt aşa scumpi copilaşii, somnoroşi şi tăcuţi la 8, jucăuşi pe la 10 şi deschişi la orice informaţie pe la 11. Păcat că tv-ul si calculatorul a patruns şi acolo, şi în loc de ursul doarme şi visează se merge pe solitaire.

Şi iar ajung la ASTA E!din păcate.Unii poate zic „Moaa ce profă a dracu ar fi asta” dar vă zic eu că nu e chiar aşa. E chestia de mentalitate, de la început trebuie să ştii să te impui, pe parcurs să cunoşti fiecare elev în parte, să îi fii prieten, consilier, psiholog. Aş vrea să fiu o profă care să îşi predea foarte bine materia, să pun note corect dar să fiu şi apropiată de sufletele elevilor.

M-am gândit mereu, trebuie să mai şi cunoşti şi să iubeşti elevii, dacă unuia ia murit o persoană dragă sau a păţit ceva, nu se simte bine, îl vezi trist şi abătut, nu îl ridici în picioare să îl asculţi sau nu spui în faţa clasei ceva care ţi se pare că ar sensibiliza, nici să îl compătimeşti nu e prea bine, trebuie să vorbesti cu el intre 4 ochi, să încerci să îi pătrunzi în minte şi nu să îi tulburi mai rău gândurile, să îl linişteşti, să îi redai încrederea în el sau în alte persoane.

Cel puţin aşa văd eu lucrurile, poate uneori profesorul ar trebui să fie un al doilea părinte, poate sunt demodată în idei, e parerea mea şi dacă o să ajung ceea ce îmi doresc, aşa o să fac, chiar cu riscul unor comentarii. O să încerc să le dau elevilor ceea ce îmi lipseşte mie de la profi, înţelegerea. Nu ştiu câţi ar vrea să povestească anumite aspecte din viata lui unui profesor, si nu ştiu câţi ar găsi la acel profesor înţelegere şi sfaturi bune. Eu am încercat asta cu un singur prof, se pare că a înţeles anumite aspecte, poate că trecând prin aceleaşi experienţe ştie cum e, numai că eu aveam nevoie şi de o susţinere de natură pozitivă în perioada aia dar probabil, respectivul prof nu a avut puterea să dea sfaturi sau a considerat ca odată ce am spus acele idei, am scăpat de povară si ştiu să mă liniştesc singură.