duminică, 9 septembrie 2007

"Aci sosi pe vremuri"de Ion Pillat

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc.De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.Nerăbdător bunicul pândise de la scară.Berlina legănată prin lanuri de secară.Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină.Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe pereteTe vezi aievea numai în ştersele portrete.Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.Subţire, calci nisipul pe care ea sări.Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram.Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună.Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat. Acelaşi clopot poate . în turnul vechi din sat...De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

0 comentarii: