Asteptam vacanta asta,mai mult ca oricand.Prima vacanta in care nu eram cu gandul ca va urma examenul de capacitate,bine ca si vacanta de anul trecut a fost foarte frumoasa dar atunci eram emotionata gandindu-ma "hmm,oare cum sunt noii colegi?;o sa ma inteleg cu ei?dar profesorii?".Inainte cu o saptamana sa luam vacanta de vara,am plecat 3 zile in cea mai frumoasa excursie de pana acum...Busteni,Sinaia,Brasov...cazarea,mancarea,atmosfera,transportul,totul a fost ok...apoi am luat VACANTA!!!YAPII!!!PARTY!!!..aveam in cap multe idei traznite pe care vroiam sa le pun in practica,multe planuri dar "targuiala de acasa nu se potriveste cu cea din targ",asa ca totul a luat o alta intorsatura,si asta nu din vina cuiva anume ci din vina sortii,a timpului sau poate a vietii...Din acel peisaj roz,cu fluturi,flori multicolore totul s-a transformat in ceva gri,apasator,fara niciun inteles sau sens.Inevitabilul s-a produs si pt prima data in viata mea am asistat la inmormantarea persoanelor dragi respectiv strabunica si bunicul meu.Nu cred ca as putea descrie in cuvinte durerea provocata de trecerea in nefiinta a celor 2...de 16 ani,vorbeam cu ei,ii imbratisam,ii vizitam,le citeam bucuria cu care ma priveau atunci cand le spuneam "am luat un 10" sau cand ii asiguram ca totul este ok la scoala,si ca totul merge foarte bine din toate punctele de vedere,ii vedeam pe ascuns cum isi stergeau lacrimile atunci cand nu ma simteam bine,ma sfatuiau da acesti oameni,poate unii ar zice "ce ma asculti de sfaturile lor invechite?"..nu trebuie neaparat sa le urmezi sfatul daca tu considerii ca nu iti este de folos,dar poti macar sa pleci urechea,nu te costa,nu te doare,nu nimic...si dupa 16 ani in care am fost cu ei langa mine,intr-o clipa totul a disparut..unde oare?asta nu stiu dar plecarea asta doare,si doare al naibii de tare.Pt mine a fost de neconceput,nu acceptam,nu imi venea sa cred ca este adevarat,vroiam sa ma trezesc din acel cosmar,si totul sa fie ca inainte...sunt momente grele,prin care trebuie sa treci,esti pus in fata faptului implinit si nu ai ce sa faci,decat sa plangi pe umarul cuiva pt a te descarca si a te simti protejat,si sa asculti alinarile unor prieteni,amici care chiar au habar ce spun nu orice "ee,lasa nu plange,nu ai de ce".Cu timpul te obisnuiesti cu ideea,incepi sa realizezi cruda realitate dar ramane un gol in suflet si aceea dorinta,vreau sa ii strang in brate si sa le vorbesc,sa le spun ceva acolo cat de scurt dar...intotdeauna trebuie sa existe un "dar",un "daca" si un "poate".Oamenii trebuie pretuiti atunci cand sunt in viata,numai atunci iti poti demonstra adevaratele sentimente pt ei.Degeaba plangi in fata unui mormant,iti ceri iertare sau strigi..totul este in zadar.Nimic din ce a fost nu va mai fi,nimeni nu iti v-a raspunde..poate vantul care adie si iti da de inteles ca este singura voce care iti calauzeste pasii.Exista un timp al fiecaruia si pt fiecare.Un timp al inceputului,si unul al sfarsitului.Un timp in care incepem si unul in care sfarsim ceva.Pacat doar ca sfarsitul timpului nu ne gaseste la fel ca la inceputul lui.Pacat ca timpul ne fura..pe nestiute..pe negandite..uneori,fara sa ne dam seama..ajungem la sfarsitul lui.De aceea trebuie sa traim clipa,sa facem fiecare moment unic,sa facem tot ce ne trece prin cap pt a nu avea regrete mai tarziu..si in fuga timpului sa nu uitam sufletul,este cel mai important!!!and SHOW MUST GO ON...Aceasta vacanta a avut si partile ei bune,cunoasterea unor oameni pe care nu i-am vazut niciodata(detalii in alt post),mai e putin si se termina si aceasta vacanta,cu bune cu rele dar se termina..incepe scoala.
6 comentarii:
Foarte deprimant ce scrii tu acolo...Imi inchipui cum o fi sa si traiesti asa ceva! Din pacate timpul se scurge ca nisipul printre degete...si oamenii dispar o data cu el. Dar ii tii in viata ta aducandu-ti aminte de ei! Bunicul meu a murit cand aveam vreo 4 ani...si e ciudat ca primele imagini/amintiri din viata mea sunt cu el.
timea.
Oamenii traiesc in memoria celor din jurul lor,prin ceea ce fac si prin ceea ce spun.Un om a disparut fizic,dar i-am pastrat amintirea in ganduri si in suflet asa cum ziceai si tu asa ii tin in viata mea.
e pacat ana....:|.....dar asta e...cum ai spus si tu show must go on....dar pentru mine care nu am trait asa ceva e mai usor sa zic asa......dar cu bune cu rele merem inainte:|....asta e....daca zici ca bunicii tai au fost alaturi de tine pai"ce-i bun si frumnos si lui Dumnezeu ii place".....din fericire nu mi-a murit nici un bunic sau bunica dar ma gandesc cu groaza ca va veni si vremea aia......
Este bine ca pana acum nu ai trecut prin asa ceva,nici nu iti doresc dar daca va fi..
off... nu pot s zic "stiu ce simti" pt k fiecare persoana reactioneaza diferit l moartea cuiva drag.chiar dak am trecut si eu prin situatii asemanatoare(km in 5 luni mi-a murit bunicul, o matusa, un unchi si 2 prieteni de familie,timp in care mama era in spital:(. gata k nu e blogul meu:))), niciodata nu pot s zic k stiu exact c simt altii.
stiu doar k locul p care il ocupa cei dragi in inima noastra ramane gol si simtim o durere sufleteasca pe care timpul nu o poate alina cu usurinta.
iar am scris prea mult:-s,s nu m injuri. si am fost si eu crek prea...
in fine... avem totusi prieteni care ne ajuta sa trecem peste astfel de momente:D
pupa male ana:*
Asa este Lore,fiecare percepem in moduri diferite pierderea cuiva...poti sa scrii cat vrei,nu ma deranjeaza,chiar imi face placere...pup.
Trimiteți un comentariu